Urban: „Au fost strânse semnăturile pentru contestarea Legii referendumului la CC”

Urban: Au fost strânse semnăturile pentru contestarea Legii referendumului la CC
Publicat: 21/06/2012, 11:26
Actualizat: 04/07/2013, 19:43

Senatorul independent afiliat PDL Iulian Urban a declarat, joi, că legea de modificare Legii referendumului, adoptată de Senat, va fi contestată la Curtea Constituțională și că deja s-au stâns semnături în acest sens.

„Referitor la Legea referendumului, deja s-au strâns semnăturile, o să se meargă la Curtea Constituțională. Urmează să vedem dacă Curtea Constituțională va considera dacă se încadrează în limitele de constituționalitate”, a spus Urban.

Potrivit proiectului, demiterea președintelui României este aprobată dacă a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate, la nivelul țării, ale cetățenilor care au participat la referendum.

„În viață și în politică trebuie să ai grijă groapa cui o sapi, că este posibil să cazi tu în ea, astfel încât, din punctul meu de vedere, atât timp cât data trecută această lege privind referendumul a trecut și au fost foarte mulți și de la ei care au votat, trebuie să se gândească foarte bine, mai ales că iată ce se întâmplă, până la urmă roata politică, a vieții și a justiției se învârte”, a atenționat Urban.

El a menționat că rămâne de văzut dacă și cum va înțelege actuala putere să folosească această armă în tactica de suspendare a președintelui Traian Băsescu.

„S-ar putea, la un moment dat, peste doi-trei ani de zile, să fie folosită într-un sens invers, împotriva unui președinte pe care îl va da probabil țării USL, rămâne de văzut”, a mai spus Urban.

Plenul Senatului a adoptat, joi, modificarea la legea referendumului, prin care președintele României va putea fi demis cu votul a jumătate plus unul din cei care se prezintă la referendum, față de prevederea actuală, privind suspendarea cu votul a jumătate plus unul din cetățenii cu drept de vot.

Propunerea de modificare a Legii referendumului a fost adoptată de plenul Senatului cu 75 de voturi „pentru”, 7 voturi „împotrivă” și 3 abțineri.

Adoptarea propunerii a fost primită cu aplauze de plen.

Legea a fost adoptată de Senat în calitate de primă Cameră sesizată, decizia finală în acest caz urmând să fie luată în Camera Deputaților.

Propunerea legislativă semnată de senatorul PSD Georgică Severin și senatorul PNL Cornel Pieptea modifică în Legea referendumului condiția care trebuie îndeplinită pentru ca șeful statului să poată fi demis prin referendum.

Astfel, președintele ar putea fi demis dacă în favoarea acestei propuneri s-ar înregistra jumătate plus unul din voturile valabil exprimate, spre deosebire de condiția aflată în prezent în vigoare, anume aceea ca în favoarea demiterii să se exprime jumătate plus unul din cetățenii cu drept de vot.

Raportul la acest act normativ a fost aprobat luni în Comisia juridică.

Președintele Senatului, Vasile Blaga, a suspendat, luni, ședința de plen pentru a acorda o pauză de consultare între liderii de grupuri, după ce liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, a solicitat introducerea pe ordinea de zi a Legii referendumului, stabilindu-se ca legea să intre în plenul de joi.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Următoarele două luni sunt periculoase. Este un risc de război mondial". Avertismentul ministrului de Externe...
Fiii lui Prigoană riscă dosar penal!! Adriana Bahmuțeanu a aflat că băieții ei riscă să...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
De ce tace Trump după ce Biden a decis ridicarea interdicției Ucrainei de a folosi...
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore...
Momentul în care un munte se prăbuşeşte şi un zăcământ de cupru iese la suprafață
„Pentru prima dată în istorie”, Ucraina a lovit o instalație militară de pe teritoriul Rusiei...
Cine este Corina Bode, soția lui Honorius Prigoană. Cu ce se ocupa tânăra înainte să-l...
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: cum...
Când ar putea folosi Putin armele nucleare. Expert, despre decizia SUA de a permite Ucrainei...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Ce a apărut la locul de veci al Andreei Cuciuc, după ce a fost înmormântată....
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Sprijinul Ungariei pentru Rusia atrage critici dure din partea Poloniei
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Se verifică banii românilor. S-a dat ordinul în România. Se dau pedepse cu închisoarea de...
Zodii care își pierd partenerii la sfârșitul lui noiembrie. Nu are sens să se mai...
Ce diagnostic a primit Florin Niță după accidentarea de la meciul România – Cipru. Portarul...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Charles Dumont, compozitor pentru Edith Piaf, a murit la 95 de ani
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Care sunt țesăturile care nu trebuie spălate (aproape niciodată)?